Nedumerire rutiera,intersectie in Turda

Oare ce indicator trebuie sa respect dintre cele doua din imagine?

Duminica a 23-a dupa Rusalii

"Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus."

LUCA.8,26-39

Indrăcitul gadarean, după tămăduirea sa, se lipeşte de Domnul şi doreşte să rămână cu El pentru totdeauna; după aceea însă, auzind voia Lui, merge şi propovăduieşte în întreaga cetate facerea de bine pe care a primit-o.

Binefăcătorul atrage la Sine, voia Lui devine lege pentru cel miluit, iar limba acestuia nu se poate stăpâni să nu vestească ceea ce a primit de la El.

Dacă am avea în minte toate bunătăţile pe care le-am primit şi le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi nerecunoscători, n-ar mai fi călcători ai sfintei Lui voi, n-ar mai fi oameni care să nu-L iubească mai mult decât pe orişice.

Prin botez, ne izbăvim de păcatul strămoşesc şi de pierzania pe care el o aduce; prin pocăinţă, ne curăţăm mereu de păcatele care se lipesc neîncetat de noi. Dumnezeiasca Pronie ne apără de rele - pe care de multe ori nu le vedem - şi ne îndreaptă paşii pe calea cea mai puţin lipsită de primejdii pentru noi şi mai prielnică ţelurilor noastre; şi, până la urmă, tot ce avem este de la Domnul.

De aceea, se cuvine să ne dăruim Domnului din tot sufletul, să plinim întru toate voia Lui şi să proslăvim numele Lui cel preasfânt, mai ales cu viaţa şi cu faptele, ca să nu fim mai prejos decât îndrăcitul gadarean, care dintr-o dată s-a arătat atât de înţelept, încât a devenit pildă vrednică de urmat pentru toţi.

Sfantul Teofan Zavoratul

DAR DIN DAR SE FACE RAI

Sa lasam milostenia si dragostea sa inunde inimile noastre:

"Ma numesc EGYED PETRU nascut 28.12.1974. Sufar de DISTROFIE MUSCULARA PROGRESIVA CONGENITALA si multe altele, REUMATISM am dureri ingrozitoare cind se schinba vremea, am probleme si cu FICATUL de cind am avut HEPATITA, de multe ori imi este foarte rau de la mincare, ar trebui sa tin regim dar nu-mi permit.

POVESTEA MEA

Ma-m nascut in 28.12.1974, la virsta de 9 luni cind incepeam sa merg pe picioare m-am inbolnavit de APRINDERE DE PLAMINI si dintr-o injectzie gresita a inceput calvarul vieti mele, Am fost la o gramada de medici la vremea aceia dar nimic. La 7 ani , parinti m-au dus la SCOALA AJUTATOARE NR.9 din LOCALITATEA JUCU JUD. CLUJ, clasa 1, dupa doua trimestre de scoala mi-a decedat una din surorile gemene si la cateva luni de zile MAMA de CANCER LA CREIER , am ramas orfani 3 copii, eu 7 ani, fratele meu 4 ani si sora noastra 9 luni. Pe mine si fratele meu ANDREI ne-a luat BUNICI din partea MAMEI sa ne creasca si pe sora noastra ANA-MARIA a crescut-o o sora de a MAMEI, pe tata nu la interesat de noi, el avea alte preocupari, femeile astea contau pentru. tata nu noi.La 3-4 luni dupa decesul MAMAI, TATA deja era cu o femeie, el era liber si fara copii ca noi eram la BUNICI. Urmatorul an scolar am inceput tot din clasa 1 la JUCU. La JUCU a fost foarte, foarte greu mai ales IARNA, am rabdat foarte mult frig si foame si uneori si bataie de la TOVARASI PROFESORI, copii mai mari si de la BRANCADERI pentru. ca eram TIRITOR, si nu puteam sa merg in patru labe distante mari, ca sa nu trebuiasca sa ne care iei in spate, de multe ori mi-am dat felul 3 la alt baiat mai sanatos ca sa ma care in spate si mai scapam de bataie. IARNA era foarte frig in dormitor, ne dadeau doar daua paturi sa ne invelim si ne era frig, de acolo mise trage reumatismul cred ca, dadeau putina caldura doar SANBATA seara cind faceam baie toti copii din scoala (o data pe saptamina) Cu mincarea era la fel foarte putina, doar la amiaza ne mai saturam in rest eram tot flaminzi. In tinpul scolii eram la scoala si in vacante eram la BUNICI. In vare anului 1986, BUNICI s-au inbolnavit BUNICA a parelizat la pat si nu mai putea sa aiba grija de noi, si ne-a dat inapoi la tata care intre tinp sa recasatorit cu o femeie cu 3 copii si locuia in comuna MIHAI-VITEAZU JUD. CLUJ stateam doar in vacanta la tata si acolo la tata a fost foarte rau, stiti ce greu e cu mama vitrega si nici sa nu poti unbla? Uni poate stiu dar ce-i mai multi habar nu au. La TATA era aproape acelas regim ca si la scoala, ma-m obisnuit foarte repede, foame, uneori si batae (mai rar decit la scoala dar era ). In prima vacanta la TATA, chind ma dus inapoi la scoala eram plin de paduchi si rideau copii de mine, ( nu ca eram singurul cu paduchi ) .De multe ori am luat batae nevinovat eu si fratele meu la fel, dar copii la mama vitrega nu stiau ce e bataia si ce e mai rau chiar TATA ne batea din cine stie ce motive inventate de mama vitrega. In 1987 au venit niste DOCTORI de la Cluj sa ne consulte pe toti copiii de la scoala ( asa credeam noi, dar iei cautau cobai pentru. experimente, m-am convins mai tirziu de asta) Unul dintre DOCTORI, dupa ce ma consultat, ma intreaba pe mine, vrei sa mergi pe picioare? (era visul meu sa pot sa merg, sa nu ma mai rog de nimeni) i-am raspuns DAA. acelas lucru ia intrebat si pe alti am aflat mai tirziu. Eram in clasa a 5 a. Mi-a spus DOCTORUL , ca sa-i zic la tata sa ma duca in vacanta la SPITALUL DE RECUPERARI DIN CLUJ. De-abia asteptam sa vina vacanta ca sa merg la spital sa ma vindec sa fiu sanatos ca alti copii. A venit vacanta, a venit tata dupa mine si i-am spus ce a spus DOCTORUL ala, s-a dus la tovarasul director la intrebat despre ce i-am spus eu, directorul i-a spus ca am sanse sa pot unbla si sa ma duca la la SPITALUL DE RECUPERARI, zis si facut. M-a dus la spital si am fost internat la DOCTOR VASILESCU DANA, acolo a inceput alt calvar pentru. mine. Eu nu putean sa-mi indrept picioarele de la genunchi, mi-au pus greutati legate de picioare pe scripet, ma dureau picioarele ingrozitor de tare, toata ziua plingeam de durerile ce le aveam la picioare noaptea ma lasau sa dorm si eu . Am plins foarte mult acolo mi-au sacat lacrimile. Dupa un tinp daca au vazut ca nu mise inting picioarele au mai adus si doi saculeti cu nisip si mi-le puneau pe genunchi, durerile erau si mai grele, asa mau chinuit vreo 3 luni de zile, ma mincau picioarele ca m-au facut pe picioare cu ceva material era tifon cauciucat, in 3 luni nu am facut baie nici o data, ma manca tot corpul si mai ales picioarele ma scarpinam cu furculita unde ajungeam eram tot rana pe picioare. Cum nu facusem baie trei luni in spital si nici nu ma intrebat nimeni daca am facut baie sa-u nu, ma-m umplut si de paduchi si na observat nimeni si nici eu nu am spus la nimeni de rusine, uneori ma minca capul de imi vinea sa-mi trag jos pielea din cap. Intr-o dimineata cand nu mai puteam i-am spus la o asistenta ce am la picioare, sa uitat si au venit si mi-au taiat alea jos de pe picioare. Am putut face baie insfarsit, am stat mai mult de doua ore in apa, aveam voie sa ies afara, sa ma plinb prin spital, eram bucuros ca eram liber intr-un fel spus. Bucuria asta nu a durat prea mult, pentru. ca doamna doctor a decis ca eu trebuiesc OPERAT la piciorul drept prima data. Imi era frica da operatie, si am aflat ca daca ai seara temperatura 37 de grade nu te opereaza a doua zi, ceva bani aveam si mancam inghetata rece ( polar asa era atuncea era in hartie era cea mai ieftina) in fiecare zi mancam 2-3 inghetati si asa am aminat o perioada operatia, dar s-au terminat si bani si nu am scapat de operatie (de ce tie frica nu scapi) Prima data mi-a facut doua operati la tendoane si dupa doua saptamani inca una linga genunchi in total 3 operati. In sfirsit piciorul meu era drept, am stat doua luni cu ghips. Chind au luat jos ghips-ul ma durea piciorul chind incercam sa-l indoi foarte tare, am facut recuperare dar nici un rezultat favorabil . Inainte de revelion 1987-1988 m-au lasat acasa, Dupa doua luni am mers inapoi la spital, dar doctorita n-ea spus ca nu are paturi libere si multe minciuni, eu intre tinp am ajuns si mai rau de cat eram inainte, nu mai puteam sa merg nici in patru labe, spatele mi sa deformat cu timpul din cauza ca nu puteam sta drept si din cauza durerilor. Sa spulberat visul meu de a merge (astepti bine si primesti mai rau) In toamna anului 1988, tata m-a dus inapoi la JUCU primul trimestru, dupa operatii dada nu mai puteam indoi piciorul drept, nici nu mai puteam merge in patru labe de loc, BRANCADERII nu ma intelegeau de loc (si nini pe alti ) ziceau ca ma-m facut puturos si astept sa ma care ei in spate, na-m sa-l uit nici o data pe NEA VASILE ( era brancader ) imi dadea niste castane de vedeam numai stele verzi si era foarte dureroase, si in al doilea trimestru directorul scoli ia spus ca deageaba mai fac scoala ca meserie tot n-am sa pot invata, si numai ma chinui pe acolo. Tata s-a sfatuit cu nevasta lui si au hotarit ca sa ma scoata de la scoala, si nu mai trebuia sa plateasca alocatia mea la stat asa ramaneau lui. Eu ma-m bucurat foarte mult ca nu mai trebuiam sa merg la DOFTANA ( asa-i spune-am noi la scoala de la JUCU) In 1991, TATA sa certat cu mama vitrega, sa-u despartit si ne-am mutat inapoi in localitatea BOGATA JUD.CLUJ, in casa construita de TATA si MAMA. Aici ne-a mers mult mai bine, eram linga rudele din partea MAMEI, nu mai luam batae pe dea geaba. Dar TATA tot dupa femei ai era ghindul si de multe ori raminea si fara bani si sufeream si noi din cauza lui, pe femei ai interesau doar cum sa-l faca sa vinda casa si sa puna mina pe bani, de fiecare data chind isi gasea o femeie TATA punea casa de vinzare, dar bine ca nu a pututo vinde ca cine stie pe unde eram acuma. Cu tinpul tata sa dus cu alta femeie si ma lasat in grija lui fratele meu, am pierdut toate puterile mele, in prezent de-abia mai ridic lingura pina la gura sa mananc obosesc foarte repede si stiu ca vin si zile mai grele, si ma intreb, DOAMNE cu ce am gresit eu asa mult? ca sa sufar asa mult, sa nu am si eu vreo bucurie cat de mica, cand am speranta de mai bine, atunci e mai rau. Eu lacuiesc in loc. BOGATA JUD. CLUJ, intr-o casa grav avariata care e toata crapata si foarte posibil sa se dirime in cativa ani. Are mare nevoie de reconsolidare pereti sunt foarte slabi din cauza crapaturilor, iarna este foarte greu eu sunt foarte sensibil la frig mie frig tot tinmpul, vara este bine pentru. mine. Eu locuiesc cu fratele meu este insotitorul meu, el are grija de mine ai este si lui foarte greu, eu sunt in gradul 1 nu pot face nimic fara ajutorul lui. Venitul nostru este de 750 ron pe luna, uneori mai merge fratele meu la lucru cu ziua si atunci stau singur in casa 12-13 ore pina vine el acasa e foarte greu pentru. mine dar nu am de ales.Din cauza boli de care sufar obosesc foarte repede, pana eu mananc mi se raceste mincarea in farfurie.Din cauza REUMATISMULUI, cand se schimba vremea am dureri ingrozitoare, in general am tot timpul dureri, dar cand se schimba vremea imi este foarte rau, uneori imi doresc sa mor, ca sa scap de atatea dureri Am nevoie de tratament, pe zii ce trece imi este tot mai rau si vin zile tot mai grele, de asta sunt foarte sigur. Sperante de mai bine, nu prea mai am.Pentru noi toate sarbatoriile sunt ca niste zile obisnuite, pentru ca de-abia ne ajung bani de pe o luna pe alta cu mari sacrificii, cel mai greu e in perioada de iarna, imi e frig toata ziua si picioarele imi sint reci si de cele mai multa ori ma si doare picioarele da atita frig, doar noaptea mi se mai incalzesc picioarele sub plapuma. Am nevoie de caldura dar gazul e foarte, foarte scump si chind este foarte frig afara gazul nu mai are putere si platim o gramada de bani pe gaz si tot nu avem caldura in camera. Stam intr-o singura camera tot din cauza frigului .Fratele meu e bugetar si iau taiat si din salar,(80 ron ) iarna asta o sa o ducem si mai rau. Va rog sa ne ajutati si pe noi, cum sint sigur ca ati ajutat si pe alti oameni nevoiasi. Ar mai fi multe de povestit dar din cauza boli obosesc foarte, foarte repede. Poate vom avea ocazia sa vorbim personal sa-u la tell; 0743622372 …..multa sanatate
EGYD PETRU ZOLTAN
STR. ATELIERULUI NR. 50
LOC. BOGATA COM. CALARASI
JUD. CLUJ
Iata conturile ;
RO 71 RZBR 000006010019118 in lei
RO 33 RZBR 000006010019123 in euro
Deschis la RAIFFEISEN BANK sucursala Turda

Raiffeisen BANK (BIC/SWIFT: RZBRROBU )
Titular de cont ; EGYED PETRU ZOLTAN
Contact
Tel 0743622372
e-mail zoltybogata@yahoo.com
site http://zoltybogata.wordpress.com

SURSE: http://zoltybogata.wordpress.com/
http://zamfirpop.com/blog/2010/10/06/ce-ne-facem-cu-tine-zolty/

Sfantul Mucenic Adrian si sotia sa Natalia

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Desfranarea:dragoste sau instinct primar

Materialismul societăţii de azi şi depărtarea de dreapta credinţă au născut multe şi grave probleme. Una din ele şi încă una foarte complicată, din mai multe motive, este desfrâul.

Prin fire, bărbatul are nevoie de un ajutor «pe potriva lui» (Fac. 2: 18), adică de femeie, şi aceasta e ceva normal, lucru pe care îl întâmpină nu numai bărbatul, ci şi femeia. Dar de aici intervin o sumedenie de asaltări ale păcatului pentru denaturarea firii şi rânduielii puse de Dumnezeu. Acestea sunt patimile, care înveninează şi sufocă viaţa sufletului omenesc. Ele închid percepţia minţii în sfera trupescului şi a răutăţii josnice, nelăsând-o să se bucure şi nici măcar să se gândească la o viaţă în duh, cu pace şi dreptate şi curăţie a inimii.

Desfrânarea este una din patimi care îmbată cumplit mintea şi toată fiinţa, suflet şi trup, cu vinul plăcerii ticăloase, iar urmările sunt cumplite, însă meşteşugit ascunse, ceea ce o face şi mai periculoasă.

În viaţa de zi cu zi, fiecare, după o vârstă, simte nevoia să-şi găsească un partener cu care să trăiască şi să aibă urmaşi. Este o rânduială de la Dumnezeu dată, chiar dacă unii biruiesc această nevoie prin dragostea lui Hristos şi aleg fecioria, călugăria. Bineînţeles că afinităţile se vor crea în funcţie de preocupările noastre. Cum păcatul începe să prindă putere în suflet, şi relaţiile cu ceilalţi vor fi păcătoase. Dragostea atinsă de păcat va fi una stricată, trupească, pătimaşă. Aceasta este desfrânarea.

Patima desfrânării este împletită cu multe patimi: ură, ceartă, nestatornicie, iuţime, aroganţă, gelozie, viclenie, iubire de arginţi şi de desfătări… Mai mult, cel desfrânat e în stare de mult rău pentru a-şi împlini patima în chip voit sau nu, chiar şi faţă de persoana iubită. Un păcat grav este cel al avorturilor şi al întreruperilor de orice fel a sarcinilor, care sunt crime de la care nu se poate abţine omul pentru dulceaţa cea stricată a curviei. Apoi desfrânatul e prefăcut, mincinos, aprins, e ca un ieşit din minţi din pricina patimii. Acestea arată limpede că desfrânarea nu este decât o pornire dobitocească spurcată, pe care am numit-o instinct primar, animalic. Dar, fiind cuvântători, desfrânarea ia chipul vicleniei, al linguşelii, al amabilităţii prefăcute şi toată viaţa omului aproape numai din asta se alcătuieşte, pentru că patima îndobitoceşte mai întâi mintea şi inima, apoi trupul.

Ceea ce vreau să arăt în continuare este că desfrânarea e o sălbăticire a minţii, iar nu dragoste. Mai întâi, însă, să vedem ce este dragostea şi apoi va fi evidentă opoziţia în care stă desfrânarea.

«Dragostea îndelung-rabdă, e bine-voitoare; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu e necuviincioasă, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu socoteşte răul, nu se bucură de nedreptate, se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată»(1 Cor. 13:4-8). «Dragostea nu face rău aproapelui»(Rom. 13: 10), căci e fără de răutate. Dragostea e paşnică, blândă, plină de bunătate, fără ascunzişuri; ea este dezinteresată. Foarte rari sunt oamenii care au aceste calităţi ca să poată spune că au dragoste pentru că foarte puţini primesc asupra lor osteneala pocăinţei, singura care poate îmbuna sufletul. Pentru a dobândi cineva dragostea, trebuie să lase lumea, interesele sale, egoismul, părerea sa de sine. Singurul Care ne poate da puterea să ne lepădăm de răutatea din noi este Dumnezeu. Iar această putere o primim prin credinţa neşovăielnică, curată în El. Fără credinţă omul e individualist, nu poate face binele dezinteresat, cu inimă simplă pentru că n-ar avea rost să facă aceasta, dumnezeul, filosofia lui fiind tocmai traiul pe cont propriu, pentru sine. Iar de este cineva care face binele din principiu sau pentru vreo credinţă a sa, tot nu poate avea dragoste, pentru că numai Dumnezeu cel adevărat o poate insufla în suflet prin atingerea harului Său, nu doar prin credinţa simplă, ci prin cea care ne leagă viu de El. «Dumnezeu este iubire»(1 In. 4:8) şi fără El nu poate fi dragoste adevărată. Noi doar putem dori sincer să fim buni şi curaţi şi să ne smerim, să recunoaştem cu sinceritate că nu suntem nici pe departe aşa, cerând de la Dumnezeu înmuierea sufletului nostru. Altfel, în depărtarea de Dumnezeu, care a survenit prin păcatele noastre mari sau mici, nu putem fi paşnici, liniştiţi, ci reci şi goi de orice bine.

În legătură cu dragostea pentru femeie (bărbat), doar un om credincios o poate avea curată, unul care nu urmăreşte să înşele, să tragă foloase, ci are dragoste nesilită, firească. Un astfel de om iubeşte nu trupul, frumuseţea, calităţile celuilalt, ci pe acela, caracterul lui, felul lui de a fi, iubeşte compania celuilalt. Dragostea aceasta, ca de altfel oricare alta, se vădeşte mai ales în situaţii de necaz, de întrajutorare. În acest sens, Părintele Stăniloae spune: „Ortodoxia vrea să ne înălţăm la o trăire spirituală prin trup; să înălţăm trupul. Să nu uităm de duh, de spirit, în legătura trupească. Aceasta ar însemna o coborâre la animalitate. Omul nu poate coborî aici şi este o misiune pentru el să înalţe tot mai mult legătura prin trup la o legătură transfigurată spiritual. (…) Cred că legătura între un bărbat şi o femeie nu este una pur trupească. Este şi trupească, dar este trupească nu fără să lipsească o simţire, o unire spirituală. Deşi se spune în Geneză: «şi vor fi amândoi un trup»(Fac. 2: 24), dar trup aici nu are sens numai de trup material, ci vor fi amândoi o unitate”. Doar creştinul poate face aceasta cu ajutorul harului, iar ceilalţi nu pot pentru că tocmai în aceasta stă nevoinţa creştină, în a înduhovnici viaţa noastră, chiar şi trupul, în a ne despătimi, a ne dezrobi de legătura pătimaşă de cele ale acestei lumi. Acest lucru nu se poate face decât prin puterea cea curăţitoare a lui Dumnezeu, altfel omul singur nu se poate împotrivi aţâţărilor trupeşti necurate.

De altfel, când intervine dragostea curată pentru cineva, e alungată desfrânarea, atunci nu se mai pune problema sexualităţii, ci a dragostei, care se concretizează în căsătorie. Dar şi aprinderea trupească faţă de orice femeie piere când intervine dragostea, mai ales cea pentru Dumnezeu. Spre exemplu, Părintele Paisie Aghioritul a fost închis de răzvrătiţii comunişti într-o noapte cu două femei aproape goale ca să-l spurce. Iată cum a scăpat el de ispită „«Maica Domnului, ajută-mă!», am strigat. Şi îndată am simţit ajutorul lui Dumnezeu. Le vedeam fără patimă, cu nevinovăţie, ca şi cum nu ar fi fost goale. Aşa cum vedea, să spunem, Adam pe Eva în rai înainte de cădere. Cu nevinovăţie, în chip firesc, fără viclenie trupească”, adică nu avea gând rău, profitor asupra lor. În altă parte, tot el spune despre Sfinţii Ioachim şi Ana că „după rugăciunea fierbinte către Dumnezeu pentru a le dărui un copil, s-au împreunat nu din poftă trupească, ci din ascultare faţă de Dumnezeu. Iar taina aceasta mi s-a descoperit la Sinai”, pe când era în pustie. Desigur că dragostea adevărată, viaţa în Hristos exclude împreunarea trupească, duce la feciorie, la curăţie sau la vieţuire curată între soţi. Iar cei ce nu-L au pe Hristos măcar se luptă cu patima ca să-L poată dobândi.

În Hristos sufletul trăieşte o stare de curăţie, de dragoste duhovnicească pentru Dumnezeu, pentru oameni şi pentru toate lucrurile, are o simţire curată, nevinovată. Fecioria, aşadar, este o latură a dragostei, este o sensibilitate curată, nevinovată. În zilele noastre, desfrânarea este de nestăvilit pentru că oamenii sunt răi şi fără de Dumnezeu, trupeşti, pătimaşi, nevolnici. De aceea se caută să se spună că desfrânarea este ceva normal pentru a se dezvinovăţi această patimă. Însă, adevărul este altul. Părintele Paisie spune: „A venit aici un medic străin, care merge la conferinţe mondiale, şi spunea că înfrânarea este cea mai bună pentru organism. Sămânţa este foarte întăritoare. «Tinerii care au multe legături, dacă îşi rup vreun os, nu se vindecă uşor pentru că nu au măduvă, deoarece aceasta s-a făcut ca apa». (…) Memoria le slăbeşte mult şi ajung mai rău ca bătrânii. (…) Această dorinţă trupească este patimă! Ce altceva să fie? PATIMĂ… Izvorăşte din cugetarea trupească a omului. Dacă cineva este om duhovnicesc nu are astfel de dorinţe. Nu din neputinţă, nu că nu ar putea pofti, ci prin starea lui duhovnicească biruieşte pofta”. Adică putinţa de împreunare este firească, este de la Dumnezeu pentru naştere de prunci, dar omul poate trăi şi fără a o împlini. Fără mâncare nu poate trăi, dar fără desfrânare poate. Însă omul trupesc, cu minte împâclită în gânduri trupeşti, lipsit de mângâierea lui Dumnezeu, nu-şi poate birui poftele. Omul trupesc, fără harul întăritor al Duhului Sfânt, este lipsit de îndulcire lăuntrică şi nu poate să nu-şi împlinească această nevoie decât cu dulceţi pământeşti, stricăcioase şi stricătoare. El nu are ce să pună în locul dulceţilor pătimaşe, care-l asaltează cu putere grozavă, ca să le biruiască.

Desfrânarea, însă, fiind o patimă, e foarte încurcată şi împâclită. Ea nu există la copii, care nu au răutate şi nici trupul suficient dezvoltat. Apare pe la vârsta pubertăţii şi mai cu putere la cei ce nu au parte de dragoste adevărată, curată. Curvia se cuibăreşte cu precădere în sufletele obraznice, răzvrătite, mânate de curiozitate rea, iar asupra celor cuminţi, aşezaţi, are putere mică. Condiţiile favorabile desfrânării sunt create de viaţa trupească: de îmbuibare, de lux, comoditate, lăcomie, iubire de stăpânire, viclenie, necredinţă… Răutatea, păcatele răvăşesc sufletul, care devine aprins, înfocat, nestăpânit. Un astfel de suflet nu-şi poate stăpâni aţâţările trupului, mai ales ale trupului dezmierdat, ci chiar se hrăneşte cu ele. Zăpăceala, ameţeala patimii „hrăneşte” mintea turbată de păcat. Desfrânaţii fie nu cunosc suferinţa, necazurile, durerea şi au un suflet împietrit, fie vor să uite de amarul lor.

Duhul de desfrânare este unul drăcesc, voluptos. El poate învălui mintea şi perverteşte gândirea. Acest duh stăpâneşte foarte mult societatea de azi în toate laturile ei: reclame, mâncăruri, haine, muzică, relaţii inter-umane… Dar cele mai grave sunt formele avansate ale desfrânării, dobitoceşti: aventuri amoroase, orgii, homosexualitate, gomorie, pedofilie. Acestea dovedesc cu prisosinţă caracterul demenţial şi bolnav al desfrânării, chiar dacă cei cuprinşi de patimă au ajuns la nesimţire (neobrăzare) totală.

Cel mai mult învederează caracterul întunecat al desfrânării stăpânirile drăceşti, demonizările. Cei atinşi de desfrânare intră sub influenţa diavolilor şi greu pot scăpa pentru că păcatul cu pâcla lui sălăşluieşte în propriul trup, nu în afară, şi e greu de suportat. Cei ce vor să se dezbare de curvie trebuie să facă faţă deznădejduirii pricinuită de gândurile necurate ce nu pleacă degrabă, ci trebuie răbdate până se topesc, cu multă smerenie, fără consimţire, cu nevoinţă duhovnicească. Dar fără ajutorul harului nimeni nu izbuteşte nimic.

Pentru că este foarte molipsitoare, ca orice patimă, cei sensibili la ea trebuie să fugă de orice prilej, de vederi ispititoare pentru a nu intra în foc. Dar trebuie să fugă nu de femei (bărbaţi), ci să-şi păzească propria privire şi minte, căci răul nu stă în ceilalţi, chiar dacă vine prin ei, ci în sine. Lucrul e dovedit de cei ce şi-au curăţit inima şi nu se primejduiesc de vederile provocatoare, ci rămân netulburaţi, pe când alţii se aprind şi fără pricină exterioară.

Din cele spuse cred că este mai mult decât evident că desfrânarea e o patimă urâtă lui Dumnezeu, cumplită pentru oameni, care n-are nimic comun cu dragostea, ci e silnică şi tiranică şi înşelătoare. Dragostea dintre tineri nu are nimic de-a face cu desfrânarea (numai să fie dragoste), însă curvia îi luptă foarte puternic şi, de nu păzesc poruncile lui Dumnezeu, desfrânarea intervine pe nesimţite în ei şi le aduce blestemul ei cumplit, de care fie să ne păzească Dumnezeu pe noi toţi.

Ierodiacon LAVRENTIE

Nebuna

Voi o vedeţi fugind prin sat,
    Cu zdrenţele şiroi,
Desculţă-n ger, cu ochii supti,
    De cine rîdeţi voi?
Şi după dînsa, curioşi,
    De ce fugiţi în roi?

Ce fel de rău v-a făcut ea,
    De-i faceţi rău? Scuipînd
În urma ei, o huiduiţi
    Cînd iese-n drum, şi cînd
Vă vine-n prag flămîndă, voi
    O bateţi înjurînd.

Îi ştiţi povestea ei? De-o ştiţi,
    Ce mult vă cred mişei.
Dar nu! Atunci aţi fi miloşi
    Cu dînsa, dragii mei.
Veniţi dar, vreau azi să vă spun
    Povestea vieţii ei.

Pe deal, în revărsat de zori,
    Un bucium repetat
Dă sunet, şi lătrau zăvozi;
    Bărbat lîngă bărbat
Ieşea din văi, suia pe culmi
    Cu groful la vînat.

Sărmani iobagi! Un sat întreg
    Cu sîlă-n codri dus,
Pe placul unui domn nebun!
    Şi sus şi tot mai sus
Treceau, purtînd în ochi grăbiţi
    Un cerb pe goană pus.

Şi şir de şir gonaci stăteau
    În umbra de copaci,
Şi contele pe-un tînăr cal
    Da frîu ca dus de draci,
Dar iată! Calul sub picior
    A prins p-un biet gonaci!

Arama potcovită-n piept
    Un larg mormînt făcu,
Au stat iobagii marmor toţi,
    Dar Arpad groful nu:
Zburînd pe cal, privea 'napoi
    Cu rîsete, huhu!

Luptîndu-se cu moartea, el
    În pat se zvîrcolea,
Şi biata mă-sa! Vezi-o azi
    Cum plînge-n hohot ea?
Acelaşi plîns, pe care-atunci
    Sărmana îl plîngea.

Sărmana! Şi vă bateţi joc
    De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
    S-ajungă oarecum
Nebună? V-ar plăcea s-o ştiţi
    De rîs obştesc pe drum?

Oh, leacul! unde-i? Din pămînt,
    Din foc ea l-ar fi scos!
Erau săraci. Bărbatul ei,
    De mult bolnăvicios,
Zăcea şi el, puteai de slab,
    Să-i numeri os de os.

Pe lait ficior, părinte-n pat,
    Pe răni al cîrpei nod,
Şi-n vatră focul stins de mult
    Şi nu-i porumb în pod;
Trei zile, iar a patra zi
    Doi morţi sub un prohod!

Iar azi, cînd se trezeşte-n ea
    Nelimpedele gînd
Al morţii lor, ce rîs aflaţi
    În plînsul ei? Urlînd
Morteşte, biata, iat-o iar,
    De zid cu fruntea dînd.

Şi vezi cum face gesturi ea,
    Aşa precum în joc
Desmierzi copii? Cum rîde ea,
    Ca omul în noroc?
Apoi răsare blăstămînd;
    Şi-i varsă gura foc.

Rusanda e, copila ei!
    În uşa tinzii-n prag,
O desmierda ea nopţi întregi
    Ca un odor pribeag.
Ea singură i-a mai rămas
    Din tot ce-avuse drag.

Privindu-si fata, îi părea
    Şi traiul mai domol,
Frumoasă, ca un sfînt potir
    P-al schitului pristol,
Şi harnică, din ceas în ceas
    Umplînd al casei gol.

Dar într-o zi, la casa ei
    S-abate un argat:
-"Vrea domnul o cămaşă-n flori
    Cu portul de la sat -
Tu, Sando, cosi cea mai isteţ,
    Să mergi dar la palat!"

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
    De patimi păgîneşti.
-"De ce-ncui uşa? Ce vrei tu?
    Turbatule ce eşti!"
Şi capul ea şi l-a zdrobit
    De drugii din fereşti

A fost prea mult! Cînd i-au adus
    Pe Sanda doi argaţi,
Ea n-a mai plîns, a stat ca stan,
    Cu pumnii ridicaţi,
Cu gura plină de blăstăm,
    Cu ochii îngheţati.

Eşti om nebun, cînd vrei să porţi
    Întreg onorul tău!
Nimic nu-i sfînt! Căci cei tari pot
    Sili pe slabi la rău,
Şi domnii sunt d-aceea tari,
    Căci rîd de Dumnezeu!

Şi-aici i-a izbucnit din ochi
    Plînsoarea bob de bob,
Şi jos, săcată de simţiri,
    Căzu ea toată sdrob.
Domn groful, domn şi Dumnezeu,
    Ei ambii rîd de rob.

Şi noi? Să rîdem înjurînd
    Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganţi în drept
    Şi-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mîni să-i pălmuieşti
    Pe domni, ca pe mişei!

George Cosbuc

Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Adormirea Maicii Domnului, Patmos, secolul 15Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.