Ce m-a apropiat de credinta?

Ce m-a apropiat de credinta? Nu voi fi senzational, ci doar sincer: orele de religie din scoala generala, tin minte ca aveam ca profesor de religie pe d-na Maria Dura,o profesoara remarcabila,care ne intreba de fiecare data daca am fost in duminica ce trecuse la biserica. Din pacate, multe raspunsuri erau nu.

Dupa o vreme, m-am gandit sa merg si eu o duminica la biserica, doar asa de curios, sa vad si eu ce se petrece acolo. Zis si facut, s-a facut duminica, asa ca am plecat la biserica, am stat in balconul bisericii si am urmarit slujba. Sincer, nu prea am inteles ce se intampla...preotul zicea ceva... niste baieti stransi gramada in balcon...cantau cand pe rand cand deodata.

Dupa ce am ascultat cu atentie slujba, am plecat acasa atat nedumerit, cat si curios sa stiu mai multe, asa ca am inceput sa merg aproape in fiecare duminica la biserica. Din fericire, profesoara noastra de religie ne-a explicat ce se petrece la slujba de duminica, asa ca am inceput si eu sa inteleg incet-incet ce este Sfanta Liturghie.

Trebuie sa marturisesc ca la inceput slujba mi se parea foarte lunga, mai ales daca mergeam nemancat (asa auzisem vorbindu-se ca e bine). Asa ca, pe langa ascultarea slujbei, imi ocupam timpul si cu privirea picturii de pe peretii bisericii. Recunosc, acea fresca m-a captivat, imi placea enorm sa ma uit pe pereti (pictati, desigur) minute in sir.

Ce pot spune despre preotul care mi-a marcat paradisul copilariei? E parintele turdean Dumitru Pop, caruia ii multumesc ca mi-a ingaduit sa stau pe langa strana, sa "fur" niste meserie, dupa ce ma hotarasem sa dau la seminar. Era si este un preot remarcabil, cu o predica care te patrunde, un exemplu de bunatate, cinste si dragoste de oameni pentru toti cei ce eram langa el, stia sa rada cu cei ce rad si sa planga cu cei ce plang. Nu laud aici pe nimeni, spun doar adevarul, ceea ce simteam si simt si acum dupa aproape 20de ani.

Prima carte ziditoare de suflet pe care am citit-o a fost Patericul egiptean, o capodopera, pe care o recitesc oricand cu fascinatie si placere.Sincer nu mai tin minte cand a fost primul pelerinaj, dar cel mai mult m-a marcat cel de la Manastirea Prislop, unde am vizitat mormantul Parintelui Arsenie Boca. Aici am simtit duhul parintelui in jur, era o liniste sfanta, o pace care m-a facut sa uit toate cele lumesti pentru o clipa

http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_1135/ce_m-a_apropiat_de_credinta.htm